Timpul pare ca
s-a oprit in loc in acea zi de iulie ... Exist si traiesc dar nu mai am
suportul si postamentul pe care sa-mi reconstruiesc existenta ... Stiu ca nimic
nu este facut sa te indeparteze de calea ta, de drumul tau si de telul pentru
care ai fost menit sa existi in aceasta viata dar acum in acest timp tristetile
sunt mai fluide si mai insinuante ca altadata ... Si doare si nu gasesc antidot
... Parca am uitat tot ce stiam si acum invat sa exist pas cu pas recompunand
concertul vietii ... M-am oprit si acum nu mai stiu sa o iau de la capat ... ma
simt ametita si n-am de ce sa ma agat sa pot merge mai departe ...
Pot admite ca in
tristete toata legatura cu interiorul se opreste ... pot admite ca starile de
tristete profunda iti ingreuneaza sau chiar iti opresc traiectoria vietii, dar lucrul acesta nu ma face sa raman in
stadiul de leguma asteptand sa vina cineva si sa-mi pliveasca buruianul ...
Trebuie sa existe un drum, trebuie sa existe o modalitate prin care sa-ti
reincepi constructia ... sa repornesti din locul in care te-ai oprit si sa
gasesti puterea de a o face ... Urmaresc vantul si dimineata imi urmaream
goliciunea sufleteasca minunandu-ma cum de ieri am gasit lumina iar astazi ma
situez din nou in ceata ... Futui … asa as striga cu naduf daca asta
m-ar repune in starea mea de fireasca veselie ... Dar … nu fac decat sa bat tastatura varsandu-mi
furia pe ea pentru ca nu stiu de unde sa ma apuc sa ma impletesc la loc … Cine
sunt Doamne ??? De ce ? Unde ??? Gata ... nu mai vreau lacrimi ... nu
mai vreau sa stiu de nimic ... vreau sa zbor ... cu parapanta daca se poate sa
simt totul cum trece prin mine si cum este parte din mine ... sa ametesc cu un
nod mare in stomac care sa-mi reaminteasca ca sunt vie ... Vreau sa fac
dragoste pasional uitand de timp ... uitand de mine si pastrand doar mirajul
celor doua trupuri si spirite inlantuite in acelasi dans ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu