In ultimul timp ma suspectez de neintegrare ... ma suspectez mai degraba de dezintegrare ... o dezintegrare a materiei care ma inconjoara ... Ma uit in jur si observ lucruri si ma-ntreb oare ce se-ntampla cu aceasta lume ??? Oare cat, cum si ce devenim ??? Mai avem oare vreo sansa ? Sau ne taiem singuri craca de sub picior ???
Ma-ntorc in acest spatiu ori de cate ori simt o dilatare a cuvintelor in forul interior si ma folosesc de el ca de o refulare a acestora ... un fel de curatare si de depresurizare la nivel personal ... Nu stiu daca intotdeauna sunt coerenta ... nu stiu daca intotdeauna ma fac inteleasa ... si toata aceasta nestiinta nu ma opreste deloc sa revin ori de cate ori simt nevoia ... purjarilor emotionale .
Si astazi simt ca vreau sa vorbasc ... nu, nu cu cineva din exterior ci doar cu mine insami ... atata doar ca permit catorva priviri straine sa arunce o geana in Universul meu interior ...
De cand ma stiu mi-au placut gandurile scrise fara adrisant ... doar ganduri, aruncate intr-un univers ce se poate hrani cu ele sau pur si simplu le poate prelucra ca si materie bruta transformand-o in produs finit ...
Da, stiu, vorbesc mult fara sa spun nimic in esenta ... De ce fac asta ??? Pentru ca vreau sa spun si nu stiu ce as vrea ... pentru ca nimic din ce spun nu are importanta decat pentru mine insami ... Virtualul este spatiul cel mai simplu de ascuns ganduri ... esti un nimeni intr-un spatiu al nimanui incarcat de anonimi ce-si poarta pasii in eter ...
Un eseu despre o ipotetica iubire ... :)
Oare poti iubi atat de mult un om incat sa doara profund si cu patima ??? Oare poti iubi atat de mult incat … atunci cand simti ca-l iubesti mai mult sa-I spui … Iarta-ma ca te iubesc , ramai o parte din mine … ai cioplit acolo in sufletul meu o inima … stiu ca nu-mi crezi, dar permite-ti numai sa simti … apoi sa plec ??? … De ce sa plec ??? Plec pentru ca nu stiu sa raman acolo unde nu sunt chemata … plec pentru ca te vreau senin si bine … Plec pentru ca te iubesc … si atunci cand iubesti lasi celuilalt libertatea de a alege … a alege singuratatea – iubirii, iubirea singuratatii sau doar iubirea acea bruta … cu tot ce aduce ea … pasiune, imbratisari, refuzuri, detasari, …
Fiecare emotie … fiecare iubire este un drum limitat … il parcurgi pana-n punctul in care drumul se rupe in doua … si fiecare isi croieste propriul drum pe mai departe … si apoi, la un moment dat drumul se uneste cu altul pentru a se rupe … iar si iar … Din toate astea daca-ti permiti sau daca permiti ramai doar cu iubirea … cu reveria dulce a aducerilor aminte … Sunt multe lucruri la care am renuntat … dar este un lucru la care n-as putea renunta niciodata … iubirea … Si da, observ ca n-am dat deoparte nici macar iubirea aceea eviscerala pe care o simti insinuindu-se profund in tine … o simti cum te patrunde si cum te face sa gemi ca in mijlocul unui orgasm … Iubirea acea a animalicului in care il doresti pe celalalt cu atata patima si cu atata pasiune incat simti ca te scurgi cu fiecare clipa cand nu este cu tine …
Cat de dulce doare iubirea si cat de mult te umple … de viata, de traire … iubesti deci existi … Nimic nu exista dincolo de iubire … decat un gol imens si-un dor nebun … iubirea te umple te face sa explodezi sa fremeti a viata … Este si o nebunie si o lectie de umilinta … atunci cand oferi totul nepastrand in tine decat iubirea … Poate este ca o fluturare sau este fluturarea insasi dar tot ce exista atunci acolo este esenta … vietii …
As vrea sa-ti spun ca te iubesc dar stiu ca asta te-ar face sa pleci … din frica de a fi iubit … N-as fi o iubita perfecta … n-as fi poate o iubita de o viata … dar as fi o iubita care s-ar darui total acelor clipe in care m-ai iubi si te-as iubi cu fiecare celula … cu fiecare gand cu fiecare clipita a clipei cand sunt cu tine … Poate cumva nu voi sti sa fac gesturile pe care le doresti la un moment dat, dar este de ajuns sa-mi zici … si imi mai doresc ceva … vreau ca iubirea sa nu aiba legatura cu viata de zi cu zi … cu uzura aceea rece care ne-ar determina sa ne uram la un moment dat … as vrea ca iubirea sa existe doar in linistitea singuratatii noastre dincolo de oameni si de stresul zilnic … Sa ne inchidem in castelul iubirii si sa ridicam ziduri peste ea in asa fel incat nimic din exterior sa nu o deterioreze si sa nu o sape …
Stiu ... sunt vise ... o utopie ... realitatea neputandu-se de fapt ridica nici macar la sfertul visului, dar ... refuz sa renunt la vise ... si zilele astea am primit o realitate a unui vis nevisat ... iar lucrul acesta imi reveleaza inca o data realitatea incontestabila a iubirii ... Iti multumesc !
