Relatiile

Mda !!! Chestii dezamagitoare indiferent de relatia pe care o ai cu celalalt ... Hmmm !!! Sau poate esti atins de revelatia divina si ajungi la nivelul in  care indiferent de natura relatiei renunti la amagiri ... Dar cine-s eu sa renunt la umanul ce ma caracterizeaza in favoarea divinului ce se profileazaa atat de indepartat ??? Si de ce as face-o ??? N-are sens ... In final cresti ca om experimentand, amagindu-te si lasandu-te dezamagit ... altfel n-ar mai avea farmec experienta vietii .. sau poate da ... Cine sunt eu sa judec ??? Sa arunce primul piatra cel ce n-a fost dezamagit cel putin o data in relatia cu partenerul, indiferent de natura acesteia: parinte-copil, sot-sotie, prietena-prietena, prieten-prieten, iubit-iubita... Aaaaa, mai este si zona de interactiune "hot", virtualul .. o piatra de incercare in care-ti exersezi inteligenta, flerul, intuitia si-n care inevitabil isi baga nasul si emotiile...
E timp de toamna tarzie dezamagiri ce picura usor din cerul amagirilor, prelingandu-se insinuant peste emotiile noastre, antrenand in cursul lor alterarea starii de bine si confort psihic :)

Sa intri cu bocanci in sufletul cuiva, fara ca macar sa ai idee despre ce poate fi vorba... Un triunghi amoros nascut din nevoia de a proteja, un triunghi amoros in care pici fara a avea nici macar cea mai vaga idee ... Am trait experienta asta timp de 2 ani de zile, implicata intr-o "relatie" virtuala in care mi-am pastrat sinceritatea si n-am incercat nici macar o secunda sa fiu altcineva, dar in care am fost perceputa fiind un barbat, de catre partenera mea de discutii ... Astazi am fost confidenta iubirii ei neimpartasite si senzatia pe care o am nu este deloc una placuta ...
Paradoxal, eu sunt .. cealalta ... Cum este posibil asta ??? Habar nu am ... Vrand sa protejez, m-am expus eu si am expus fiinta cealalta, el nebanuind nimic si eu si mai putin ... Nebanuite sunt caile Domnului si ciudate feedbak-uri ni se trimit ... Intamplari cu pretentie de scenarii Boliwood-iene le traiesti ramanand interzis ca-ntrun horror de cea mai ciudata calitate. Nu ma simt bine pentru ea, nu ma simt bine pentru el, nu ma simt bine pentru mine, duhovnicul spovedaniei unui suflet suferind de femeie.

... Astazi ... doar muzica :)

.... Astazi doar foto ...

... Happiness, sadness, all about the eyes ...

Sentimente transpuse in fotografii ... fotografii ce capteaza sentimente ... Un "challange" pe un site de fotografie ... Si ma uit ... fete fericite cu zambete largi, picturale ce imita niste papusi pregatite pentru scena ... Apoi apare un san la vedere si-o mutrita de veverita in calduri cu zambet sexos, dar lipsit de expresivitate si ma-ntreb daca in afara de "adult content" mai are si altceva pentru care sa punctez calitatea pozei ... Mai incolo la "sadness", asa zisa tristete in termeni neaosi, dau de o duduita cu o fustita exagerat de scurta, tolanita pe un mormant cu palma de chilotei ce se profileaza indiscret la vedere, semnificand paroxismul tristetei prin pierderea suferita, iar asta ma duce cu gandul la un banc bun ... Pfuuuu ... cum nu ma pot afunda in tristetea domnitei si sa-i marchez profunzimile nealterate de petecul de bumbac, ma retrag pufnind pe nas si urmaresc mai departe ... Morminte, flori... cateodata si disperarea pierderii surprinsa indecent de catre un fotograf dezinhibat si nesimtitor vis-a-vis de tragicul acelor fiinte.  ...
Ma abtin, fara mare greutate ca sa pastrez autenticitatea faptelor, dar stau si ma gandesc ... Ce-s emotiile ??? Ce-s sentimentele ??? Cum le percepem fiecare din noi ???
Fericirea o vad transpusa in a face ceva ce te face cu adevarat sa te bucuri si sa te simti cumva plin de relaxare si invaluit in stralucirea si voluptatea "zambetului launtric" caruia-i permiti sa erupa si-n exterior printr-un zambet larg sau tamp asemeni unui vulcan de artificii ...
Tristetea e-o lacrima ce curge din suflet, durere ce ingusteaza privirea si zdruncina si cele mai inghetate adancuri ...

Nu suntem la fel ... suntem profund diferiti, dar asta face si deliciul vietii, pentru ca alfel cu firea  noastra umana profund schimbatoare, ne-am plictisi de la primii ani ai copilariei si ne-am stinge de tineri din lipsa de actiune, din lipsa de comparatie si de aventura ... Fericiri si tristeti, totul despre ochi ... totul despre infinita descfasurare a unei vieti atat de repede trecatoare, dar atat de profund inspirationala ... traita pe portative si tonalitati atat de diferite, dar compunand o simfonie a vietii in culori si game incantatoare ... misterioase, armonice ...

... Si ce de timp a curs peste fiecare ...

Am o perioada in care nu ma plac aproape deloc,.. Nu ca in restul timpului as avea cea mai mica clementa fata de mine insami ... Nu-mi place sa ma agat de oameni si detest sa-mi afisez slabiciunile fata de ei ... Nu stiu ce vreau si nu stiu de ce ar trebui sa vreau ceva ... Habar n-am cateodata care-i rostul pentru care agreez anumite lucruri sau le detest pe altele ... Singurul lucru pe care-l stiu totusi cu certitudine este ca am obosit ... psihic sunt atat de obosita incat nu mai pot alerga de nimic si nu mai vreau nimic ... Am trait atat de mult timp in relatie incat acum savurez ceea ce ma-nspaimanta cel mai mult cand eram copila si adolescenta ... Iubesc si urasc deopotriva sa fiu singura ... Iubesc calmul si confortul pe care ti-l da singuratatea si urasc nevoia si dorinta pe care le sapa in mine ... Iubesc imbratisarile in care daruiesc si ma bucur sa primesc caldura si energia celuilalt .... Nu stiu sa traiesc pentru mine, dar stiu sa ma bucur traind cu mine ... Nu-s bine si nu pot accepta pe nimeni in perioadele astea pentru ca nu stiu cum sa cer ajutor sau cum sa accept ca cineva sa ma ajute ... Cateodata mi-as dori sa am un mecanism atasat creierului meu care sa poata inregistra toate gandurile mele intime dintr-o nevoie de a le darui, candva, cuiva ca o urma a trecerii mele prin aceasta existenta ... Viata toata este o lectie greu de asimilat, greu de trait si de experimentat avand nevoie adeseori de exprimari pentru a putea respira mai departe ... Am dat vina pe vreme, am dat vina pe ani, am dat vina pe vremuri, dar cred ca singura vina este a mea personala pentru ca nu reusesc sa ma racordez la prezentul in care exist ... Ma-ntreb daca am mai existat candva si daca am reusit sa o fac cumsecade si frumos sau doar am trait o viata in care am chinuit si am facut rau altora ... iar acum imi primesc rasplata pentru ce a fost ... Ma-ntreb daca chiar exista o alta existenta paralela sau o continuitate a ceva fara sfarsit ca intr-o bucla regenerabila a sufletului dincolo de materia prin care ne manifestam in aceste timpuri ... Cat de complet sau incomplet ne traim oare viata ... acum ... atunci sau in viitor ??? Ce suntem de fapt, dincolo de cuvinte, de ganduri, de sentimente si de emotii ??? Din ce ne compunem ca parte a acestui Univers incarcat de energie si materie in care gravitam purtandu-ne fiinta ??? Nu-s bine asa ca iarta-ma !!! Te-mbratisez