Poezie ... plouata ...

Poezie plouata ...

Cateodata inchid ochii si privesc in taina soapta ploii
Cateodata ascult frumusetea vietii cum tainic se plimba pe alei
Sunt timpi in care lumea se reduce la un zambet
Sunt zile-n care vad parfumul, bucuria ochilor tai
Ma tot intreb in taina intimitatii mele : oare cum te iubesc ?
Imi raspund in surdina si in tacere ca sa nu ma ranesc
Te iubesc … cum florile se daruiesc intr-o iubire incarcata de miracol
Te iubesc … cum soarele iubeste mangaindu-mi fata dimineata
Te iubesc … cum apa racoreste si hraneste un suflet insetat de frumusete
Te iubesc … cum ploaia binecuvanteaza pamantul doborat de seceta
Te iubesc in taina noptilor pline de mister si-n forfota lumii bantuite de angoase
Te iubesc si azi si te-am iubit si ieri, tesand covoare de ganduri de matase

Cateodata imi aduc aminte ca totul in lume-I o taina nespusa
Ca viata in clipe e dusa, ca ziua-i urmata de noapte si viata-I urmata de moarte
Atunci ma opresc si sovai … o clipa o secunda-I de-ajuns
Caci vad cum incet mi te-apropi si-mi furi un sarut pe ascuns
Ma-ntorc printe randuri la cei patru pereti … Sunt plina de ganduri
Oare ce mai astepti ? Rasucesc fuioare de aer insirat printre carti
Inserarea ma-nvaluie cioplind umbre bizare, magnifice harti
Arata un drum … al singuratatii se pare … Si totul ia forma de fum
A fost sau nu a fost oare ? … As vrea si n-as vrea … doar o intrebare:
Iubirea se poate ? Iubirea exista sau este doar umbra vremelnica a unui suras ???

Ar trebui sa schimb orasul si sa gasesc un loc in pustiu unde sa nu fie ploaie si nici Maria Nationale ... Ele au fost inspiratia mea astazi ...

De ce plangi ??

Inca mai am obrajii reci de lacrimi in urma vzionarii unui film ... Oare de ce plang oamenii la filme, la muzica sau citind carti ?
Eu cred ca fiecare secventa care ne produce starea de a plange este consecinta unor trairi interioare, consecinta unor "traume personale" pe care o imagine, un sunet sau un decor de carte le scoate la suprafata ... Se-ntampla ca nefiind vorba de ceva ce altora li s-ar parea motiv de plans tie sa-ti induca o stare de emotie atat de puternica incat nu poate fi stapanita ...
Ieri am simtit atat de acut sentimentul pierderii si al unei stari de angoasa provocata de o perioada in care totul era atat de diferit incat ascultand muzica acelor ani am inceput fara sa vreau sa plang ... Era un plans duios ... plansul unei amintiri dragi ... O sezatie ca am pierdut ceva ce m-ancarcat de frumusete ...
Candva in timp cand citeam pe de-a randul fara sa fac vreo selectie si cand Dumas era ridicat la rang "regal" ... am citit Regina Margot ... Tin minte ca acum ... Mama mea era la baie cu ochii pe masina de spalat in timp ce clatea rufele si eu eram in dormitor in pat, pe burta, invatand chipurile la chimie, materie care nu mi-a spus niciodata absolut nimic ... In cartea de chimie aveam Regina Margot si ajunsesem la faza in care i se aduce acesteia pe o tipsie capul amantului ... Vai de mine ce plans m-a apucat ... cu susine si sughituri, chiar in momentul in care a deschis usa la camera mama mea ... Aceasta a ramas impietrita in prag neintelegand ce-i cu mine, iar eu neputind sa-i spun din cauza suspinelor ...
Am mai intalnit o stare de pierdere, de durere profunda insotita de plans, in timpul meditatiilor ... o stare de deja vu, si o senzatie de sfarseala ...
Si totusi cred ca plangem nu dupa ce vedem sau citim sau auzim, ci mai degraba functie de starea noastra interioara ... de gradul de emotivitate ... sau poate nu ...