Despre mine, cea de astazi

Descopar ca nu mai stiu cine sunt ...
M-am pierdut ... m-am pierdut in vorbe, m-am pierdut in iluzie intinzand mainile si prinzand numai golul ... Incerc sa gasesc drumul si parca drumul se indeparteaza de mine, fugind speriat de ceea ce am devenit ...
Hmmmmm, nu mi-au placut niciodata starile in care nu te mai regasesti, starile pe care le amplifici dintr-o nevoie disperata de a-ntelege ... Cum poti intelege vidul ??? Poti cel mult sa te zbati, sa-l umpli, sa-l condensezi sau sa-l dilati ... Da' sa-ntelegi ???
 Traversez aceea perioada in care m-as bate, dar am un sistem de autocontrol care functioneaza perfect si macar la traume fizice nu-mi permite ... si atunci gasesc subterfugii in a manca excesiv ... si ... mama ce nu-mi place ... sau de a nu putea baga nimic in gura ... ceea ce cumva seamana tot a maltratare fizica ...Nu credeam ca voi avea ocazia sa experimentez atat de repede starea de dezechilibre emotionale ... pe care o simt, o vad, o traiesc ... o urmaresc si nu stiu cum sa ies din ea ...
Se pare ca psihologii stiu ei ce stiu cand vorbesc despre acea perioada de "doliu" aferent ruperii unei relatii, fie ea chiar si disfunctionala ... si readaptarea la conditiile de singuratate, dupa atat de multi ani de ... rutina ...
Credeam ca imi sunt o companie placuta, dar descopar in schimb o figura pe care nu o mai recunosc ... careia in loc sa-i scanteieze ochii a veselie, asa cum ma obisnuise, ii lucesc ochii de lacrimi ... Nu mai stiu nici macar motivul ... stiu doar cum a-nceput si ma rog doar sa se termine inainte de a fi prea tarziu ...
Macar nu sunt agresiva cu ceilalti, decat ca-mi vine sa spun pas la tot, la toti si la toate ... sa-mi fac bagajele si sa plec undeva unde sa pot fugi in primul rand de mine ... sa-mi iau un scurt concediu de la ceea ce sunt sau ceea ce am ajuns ... Apoi refacuta sa vin cu sufletul radiind si purtand in el soarele cald si nisipul inundat de mare ... sa redevin eu cea cu care ma obisnuisem si care incepuse chiar sa-mi placa ... Aaaaaa, nu narcisic, ci doar ca personaj nelipsit in existenta mea ...

Astazi m-a apucat din nou folozofeala ...:D

 Sunt in faza de filozofeala ieftina si poate nerealista ... dar ... tot este in trend asa ca ... de ce nu ?
Ce-i un prieten ? Cine ti-e cu adevarat prieten ???
La "Ce-i un prieten ?" ... inca mai disec si inca mai rationez ...
Cine ti-e cu adevarat prieten ?
In minutele de suferinta si depresie atunci cand totul se prabuseste in interiorul tau, cand nu gasesti crenguta de care sa te agati ca sa iesi la suprafata ... nu exista decat un singur prieten ... tu insuti ... Sau daca nici macar puterea de a te recunoaste ca prieten nu exista ... atunci cu certitudine este necesara solicitarea unui psiholog ... pentru ca atunci cand se intrerupe relatia cu tine insuti inseamna ca deja apar dezechilibre care nu mai pot fi refacute sau reinodate legaturi cu tine si este nevoie de ceva sau cineva din exterior ca sa te repuna pe linia de plutire ...
Revin la "Ce-i un prieten ?" ... Cred ca un prieten este acea persoana care are capacitatea de a vedea dincolo de aparente, care are puterea de a-ti ramane alaturi atunci cand puzle-ul interior se desface in bucati, care iti poate primii tristetea si care in toata aceasta negura este doar acolo si tu simti si stii asta ...
In ultimul an si ceva am descoperit ca in orice criza, in orice depresie, in orice situatie, nimeni din exterior nu poate face altceva decat sa ramana martor tacut sau nu al zbaterilor tale, al auferintelor, fara a putea interveni in nici-un fel in ele decat pastrandu-si prezenta ...
Am pierdut multi "prieteni" in acest an ... dar ... Multumesc pentru tot !

Apus in Danemarca ...

Relatiile ...

Dupa 21 de ani intr-o relatie ... tot ce am acumulat sunt doar stari conflictuale si inadaptare intr-o relatie ... Nu fug dupa una si nici de ea, dar ... sunt un pic handicapata de ceea ce am trait in cei 21 de ani de cuplu ... Ma uit in jur si observ dar nu pot sa nu trec totul prin filtrul propriei constiinte si sa nu reactionez intr-un mod destul de "ostil" la cuvantul relatie si cuplu ...

Si asta seara ca sa afum putin gustul amar pe care-l am legat de relatii in loc sa filozofez am preferat sa iau o bere si sa ascult muzica de plans ... mult lung si fara rost ... doar plans de dragul plansului fara expeditor si fara destinatar ... fac cinste cu o bere celor ce vor ... si muzica de inecat amarul ...

Gata cu lirismul ... Cand voi reveni pe linia de plutire voi filozofa mai concis si mai la obiect cu subiect si predicat ... Pana atunci ... Noapte lunga si buna sa aveti oriunde v-ati afla ...

Mda ... E zi spre pranz ... nici macar mahmura nu sunt si ochi-mi sunt cat cepele ... si nu-s nici mai intelegatoare si nici mai inteleapta in ceea ce priveste relatiile ... Se pare ca tratamentul nu a functionat corespunzator, motiv pentru care nu-l voi mai experimenta pe viitor ...

Relatiile ??? Se desfasoara la inceput ca produsul stupului, avand toate caracteristicile mierii, pentru ca de cele mai multe ori sa sfarseasca aidoma vorbei din batrani ... Spunea bunica mea : " Maica, relatia este ca si un butoi plin de rahat si care deasupra are o pojghita de miere. " ... Pana la urma cantitatile nu reprezinta o constanta, depinde de fiecare in parte cum stie sa gestioneze fiecare parte in parte ... Nu sunt adepta absolutismelor si am convingerea ca fiecare experienta de viata este o chestiune personala ... Nu pot lua de bun ca tot ce vine dupa, va fi copie la indigou cu ceea ce ai trait ... mi se pare absurda si aberanta aceasta formulare ... dar mai stiu si vad si ca, multe dintre relatiile pe care le cunosc nu sunt cum ar trebui sa fie ... si asta nu are darul sa ma bucure.

Ce ar mai fi de spus despre relatii ??? Habar n-am ... Revin cand voi fi intr-una :D

Filozofisme ... mentalizate, traite, exprimate si experimentate ...

Oamenii se feresc de tristeti ... fie ca le sunt proprietari, fie ca apartin altora ... In general ori se exacerbeaza starea de tristete dintr-o nevoie de atentie din partea celorlalti, ori se ascunde sub pres dintr-o nevoie de neimpartasire si de neschimbare a imaginii ...

Si pana la urma si tristetile fac parte din noi ... Ar fi minunat sa putem fi vesnic fericiti si sa "luminam" ca farul din port, dar se pare ca si acela este perimat si schimbat cu mijloace mai performante de locatie ...
Am observat la mine ca ori de cate ori sunt foarte trista, nu neaparat ma prefac, dar fie ma scufund intr-o lipsa de comunicare, fie filozofez fara a spune in esenta ce ma doare ... sau ... de ce nu ? ... ma bancuiesc ... Si o fac intr-un mod prin care devine o adevarata terapie pentru cei din jur ajutandu-ma si pe mine sa transced starea ...

Apoi raman din nou singura si ... cu mine insami nu functioneaza terapia ... Dar functioneaza altceva ... functioneaza o stare de introspectie personala ... in cautarea intelegerii ... Cateodata intelegerea ajuta la redresarea situatiei, dar, pana ajungi la ea traversezi foarte multe stari conflictuale cu tine insati ... Introspectia si linistirea nu vin dintr-odata ... ar fi mult prea simplu ... ele vin dupa multe zbateri si oaresce suferinta, dintr-o nevoie masochista de a te chinui la nivel personal pentru toate neimplinirile ...

Si spatiul acesta il utilizez adeseori in momentele fie de expansiune sufleteasca, fie in momentele de regres ... pentru ca atunci cuvintele vin mai usor si se compun mai lin ... in restul timpului sunt "normala" (indiferent ce inseamna asta) ...

In viata nu este de ajuns sa fii un om bun ... este foarte important sa stii si ce sa faci cu bunatatea ta pentru a fi bine cu tine si cu cei din jur ... tendinta este aceea ca daca tu poti face ceva, vei atrage si pe altii care vor fi la fel ca tine ... Este si nu este adevarat ... pentru ca exista acel nivel de subconstient care acumuleaza toate tarele si toate neajunsurile pe care le ascundem, dintr-o nevoie de a fi perfecti, iar atunci cand intervine o rupere de relatii sau o distrugere de proiecte, facem din toate astea un esec la nivel personal si cadem intr-o stare de suferinta fara intelegere ...

Teoretizam mult si experimentam putin ... teoretizam dintr-o nevoie de a ne exercita acumularile si nicidecum ca o modalitate de a practica ceea ce stim ... Oferim celor din jur cunoasterea noastra intr-o darnicie fara margini, fara sa ne dam seama de ipocrizia situatiei, de faptul ca, de fapt, tot ceea ce exprimam este doar la nivel teoretic fara aplicabilitate practica la nivel personal ...Cred ca fiecare avem secunda noastra de stralucire experimentala in momentul in care am dat drumul "filozofiei" pentru ca nu poti filozofa cu adevarat decat cand simti lucrul acesta ca pe o experienta personala ...
Citeam o "emisie" a cuiva pe care l-am cunoscut de curand si care spunea candva :
"Eu intotdeauna cred si stiu asta foarte bine, cea mai buna cale de a iubi este sa o faci cu TOATE CELULELE, dar daca nu exista o astfel de dragoste pentru prietena ta, iubita ta, sotia ta, sotul sau iubitul tau, nu este nimic acolo care te-ar putea face sa devii perfect pentru el sau pentru ea ... ESTE O DRAGOSTE INFIORATOARE. "

Wow !!! Suna atat de superb, atat de minunat incat iti vine sa-l pui ca pe un trofeu in raftul vitrinei vietii ... Pare miracolul care poate duce la desavarsirea vietii printr-o iubire perfecta si miraculos de minunata ... Si totusi ??? Experienta de viata este total diferita ... Ridicam stacheta undeva unde nimeni nu poate ajunge pentru ca perfectiunea este doar o alta rigiditate creata ca o bariera intre noi si ceilalti ... iar eu o stiu atat de bine, pentru ca sunt rigida perfecta, creindu-mi atat de multe suferinte din neridicarea la perfectiune a mea personala ... De la ceilalti nu cer perfectiune, decat de la mine ... si-s singura pe care o chinui pentru neatingerea ei ..

Life is 10% of what happens to you and 90% of how you react to it.

Ce s-antamplat ???
Nimic mai simplu ... si totusi extrem de elaborat si complicat pentru mine ...

10% ... o invitatie platita spre a sta 1 saptamana la Copenhaga ... Wow !!! Wow !!! Wow !!! Nu ... nu mie ... si totusi ... ba da ... tie ... Wow !!! Oare ce-am facut sa merit aceasta clementa pe care mi-o acorda viata ??? Habar nu am ... si o luna am plutit intr-o stare de nedescris ... O bucurie care mi-a invadat fiecare celula si o stare de recunostinta minunata fata de cel care mi-a oferit un asemenea dar si fata de divinitatea care a permis ca acest lucru sa se intample ...

90% reactia de dupa ... Ma sufoc si somatizez o stare de neputinta manifestata prin rau fizic ... De ce ??? Pentru ca ... Offfff, sunt atat de multe de spus ... si mi le tot spun si mi le tot repet si iarasi o iau de la capat si imi traiesc neputinta si durerea de a constata ca ... din toata frumusetea vizitei am ramas cu partea ei mai putin inteleasa ... ... si constat ca suntem destul de ciudate in manifestari ... sau doar eu . :D

10% ...
 - Fii atenta ca-ti iau bilet de avion pentru 9 august ... Vreau sa vii aici la Copenhaga, vreau sa vezi si sa traiesti si altceva ... sa te bucuri de starea pe care ti-o da lumea daneza ... Uite, vii vineri si luni esti inapoi ...
- Wow !!! Ce sa zic ??/
- Zi doar da si am si luat biletul de avion ...
- Stii ??? Te rog sa nu razi de mine ... dar ... mi se pare atat de putin ...
- Vorbesti serios ??? Poti sa-ti iei o saptamana ???
- Vorbesc maine la munca ...
- Hai vorbesti si sa-mi spui ... m-as bucura atat de mult ...

Era mai mult decat mi-as fi putut imagina ca fiind posibil ... Eu, o femeie trecuta de prima tinerete ... sa primesc un dar la care nici macar nu am visat ... si totusi ... am ajuns acasa si cu naturalete i-am spus fiului meu ... Am primit o invitatie la Copenhaga de la un barbat pe care nu am de gand sa o refuz ... Dupa un moment de tacere acesta mi-a spus: - Ok ! Vreau numele, poze, adresa si nr de telefon ! ... .... Am constatat cu aceasta ocazie cat a crescut fiul meu si am mai constatat ca incepe sa judece ca un adevarat barbat fara a mai avea nimic din dependentele unui copil ... si sufletul meu a zambit facand aceasta constatare ...
Lunea, i-am spus colegului meu ca voi pleca o saptamana la Copenhaga, fara sa intampin rezistenta din partea acestuia si fara multe intrebari ...

I-am trimis mesaj si am primit biletul pe mail ... Au urmat zile de zbor si de plutire .. vorbeam ore intregi la telefon intr-o incercare de cunoastere ... si a fost minunat ... si ... a trecut ...

Cateodata ... dar de fapt nu ... cateodata .... De cele mai multe ori, proiectezi in situatii si in relatii... si asta-i destul de pagubos pentru viata traita ... Proiectiile sunt un amalgam de stari ce nu au legatura cu ceea ce esti de fapt si nici cu ceea ce manifesti ...

Am trait o experienta fascinanta lovindu-ma de o lume calma si incantatoare prin linistea pe care o simteam ... Intr-o tara pe care noi romanii o putem asocia unei biserici in fata careia te-nchini si pleci nepermitandu-ti luxul de a ramane prea mult prin zona datorita preturilor deloc nesemnificative ... am experimentat o stare de bine pe care nu o mai traisem de mult ... omul care mi-a oferit aceasta sansa s-a dovedit a fi un OM cu adevarat minunat si foarte atent facandu-mi sederea o adevarata incantare ...

90% ... dupa aproape o saptamana ??? Senzatia ca nu voi intelege niciodata cu adevarat oamenii ... senzatia ca undeva am un fir scurtcircuitat unde mi se-ntrerupe bruna de acceptare si de intelegere ... Dar ... toate trec ca doar de aceea avem o putere atat de mare de regenerare ... altfel am fi niste zombi traitori lipsiti de emotii si sentimente cu o moaca tampa de "aaaa" si fara capacitatea de a merge mai departe decat tarandu-ne intr-o stare de neputinta ...

Si suntem atat de egoisti si centrati pe starile noastre, pe problemele noastre incat pierdem trairile celorlalti, problemele si nevoile acestora ... risipindu-ne in stari de suferinta nereale si total nesemnificative in raport cu ceea ce au sau traiesc ceilalti ... Voi incerca pe viitor sa fiu mult mai atenta in jurul meu si va trebui sa renunt la ceea ce aparent imi aduce suferinta ... doar dintr-o stare de neintelegere generata de abisurile neuronale ale  mintii femeiesti .

100% ??? VIATA ESTE MINUNATA SI MERITA TRAITA ... atat ...