Relatiile

Mda !!! Chestii dezamagitoare indiferent de relatia pe care o ai cu celalalt ... Hmmm !!! Sau poate esti atins de revelatia divina si ajungi la nivelul in  care indiferent de natura relatiei renunti la amagiri ... Dar cine-s eu sa renunt la umanul ce ma caracterizeaza in favoarea divinului ce se profileazaa atat de indepartat ??? Si de ce as face-o ??? N-are sens ... In final cresti ca om experimentand, amagindu-te si lasandu-te dezamagit ... altfel n-ar mai avea farmec experienta vietii .. sau poate da ... Cine sunt eu sa judec ??? Sa arunce primul piatra cel ce n-a fost dezamagit cel putin o data in relatia cu partenerul, indiferent de natura acesteia: parinte-copil, sot-sotie, prietena-prietena, prieten-prieten, iubit-iubita... Aaaaa, mai este si zona de interactiune "hot", virtualul .. o piatra de incercare in care-ti exersezi inteligenta, flerul, intuitia si-n care inevitabil isi baga nasul si emotiile...
E timp de toamna tarzie dezamagiri ce picura usor din cerul amagirilor, prelingandu-se insinuant peste emotiile noastre, antrenand in cursul lor alterarea starii de bine si confort psihic :)

Sa intri cu bocanci in sufletul cuiva, fara ca macar sa ai idee despre ce poate fi vorba... Un triunghi amoros nascut din nevoia de a proteja, un triunghi amoros in care pici fara a avea nici macar cea mai vaga idee ... Am trait experienta asta timp de 2 ani de zile, implicata intr-o "relatie" virtuala in care mi-am pastrat sinceritatea si n-am incercat nici macar o secunda sa fiu altcineva, dar in care am fost perceputa fiind un barbat, de catre partenera mea de discutii ... Astazi am fost confidenta iubirii ei neimpartasite si senzatia pe care o am nu este deloc una placuta ...
Paradoxal, eu sunt .. cealalta ... Cum este posibil asta ??? Habar nu am ... Vrand sa protejez, m-am expus eu si am expus fiinta cealalta, el nebanuind nimic si eu si mai putin ... Nebanuite sunt caile Domnului si ciudate feedbak-uri ni se trimit ... Intamplari cu pretentie de scenarii Boliwood-iene le traiesti ramanand interzis ca-ntrun horror de cea mai ciudata calitate. Nu ma simt bine pentru ea, nu ma simt bine pentru el, nu ma simt bine pentru mine, duhovnicul spovedaniei unui suflet suferind de femeie.

... Astazi ... doar muzica :)

.... Astazi doar foto ...

... Happiness, sadness, all about the eyes ...

Sentimente transpuse in fotografii ... fotografii ce capteaza sentimente ... Un "challange" pe un site de fotografie ... Si ma uit ... fete fericite cu zambete largi, picturale ce imita niste papusi pregatite pentru scena ... Apoi apare un san la vedere si-o mutrita de veverita in calduri cu zambet sexos, dar lipsit de expresivitate si ma-ntreb daca in afara de "adult content" mai are si altceva pentru care sa punctez calitatea pozei ... Mai incolo la "sadness", asa zisa tristete in termeni neaosi, dau de o duduita cu o fustita exagerat de scurta, tolanita pe un mormant cu palma de chilotei ce se profileaza indiscret la vedere, semnificand paroxismul tristetei prin pierderea suferita, iar asta ma duce cu gandul la un banc bun ... Pfuuuu ... cum nu ma pot afunda in tristetea domnitei si sa-i marchez profunzimile nealterate de petecul de bumbac, ma retrag pufnind pe nas si urmaresc mai departe ... Morminte, flori... cateodata si disperarea pierderii surprinsa indecent de catre un fotograf dezinhibat si nesimtitor vis-a-vis de tragicul acelor fiinte.  ...
Ma abtin, fara mare greutate ca sa pastrez autenticitatea faptelor, dar stau si ma gandesc ... Ce-s emotiile ??? Ce-s sentimentele ??? Cum le percepem fiecare din noi ???
Fericirea o vad transpusa in a face ceva ce te face cu adevarat sa te bucuri si sa te simti cumva plin de relaxare si invaluit in stralucirea si voluptatea "zambetului launtric" caruia-i permiti sa erupa si-n exterior printr-un zambet larg sau tamp asemeni unui vulcan de artificii ...
Tristetea e-o lacrima ce curge din suflet, durere ce ingusteaza privirea si zdruncina si cele mai inghetate adancuri ...

Nu suntem la fel ... suntem profund diferiti, dar asta face si deliciul vietii, pentru ca alfel cu firea  noastra umana profund schimbatoare, ne-am plictisi de la primii ani ai copilariei si ne-am stinge de tineri din lipsa de actiune, din lipsa de comparatie si de aventura ... Fericiri si tristeti, totul despre ochi ... totul despre infinita descfasurare a unei vieti atat de repede trecatoare, dar atat de profund inspirationala ... traita pe portative si tonalitati atat de diferite, dar compunand o simfonie a vietii in culori si game incantatoare ... misterioase, armonice ...

... Si ce de timp a curs peste fiecare ...

Am o perioada in care nu ma plac aproape deloc,.. Nu ca in restul timpului as avea cea mai mica clementa fata de mine insami ... Nu-mi place sa ma agat de oameni si detest sa-mi afisez slabiciunile fata de ei ... Nu stiu ce vreau si nu stiu de ce ar trebui sa vreau ceva ... Habar n-am cateodata care-i rostul pentru care agreez anumite lucruri sau le detest pe altele ... Singurul lucru pe care-l stiu totusi cu certitudine este ca am obosit ... psihic sunt atat de obosita incat nu mai pot alerga de nimic si nu mai vreau nimic ... Am trait atat de mult timp in relatie incat acum savurez ceea ce ma-nspaimanta cel mai mult cand eram copila si adolescenta ... Iubesc si urasc deopotriva sa fiu singura ... Iubesc calmul si confortul pe care ti-l da singuratatea si urasc nevoia si dorinta pe care le sapa in mine ... Iubesc imbratisarile in care daruiesc si ma bucur sa primesc caldura si energia celuilalt .... Nu stiu sa traiesc pentru mine, dar stiu sa ma bucur traind cu mine ... Nu-s bine si nu pot accepta pe nimeni in perioadele astea pentru ca nu stiu cum sa cer ajutor sau cum sa accept ca cineva sa ma ajute ... Cateodata mi-as dori sa am un mecanism atasat creierului meu care sa poata inregistra toate gandurile mele intime dintr-o nevoie de a le darui, candva, cuiva ca o urma a trecerii mele prin aceasta existenta ... Viata toata este o lectie greu de asimilat, greu de trait si de experimentat avand nevoie adeseori de exprimari pentru a putea respira mai departe ... Am dat vina pe vreme, am dat vina pe ani, am dat vina pe vremuri, dar cred ca singura vina este a mea personala pentru ca nu reusesc sa ma racordez la prezentul in care exist ... Ma-ntreb daca am mai existat candva si daca am reusit sa o fac cumsecade si frumos sau doar am trait o viata in care am chinuit si am facut rau altora ... iar acum imi primesc rasplata pentru ce a fost ... Ma-ntreb daca chiar exista o alta existenta paralela sau o continuitate a ceva fara sfarsit ca intr-o bucla regenerabila a sufletului dincolo de materia prin care ne manifestam in aceste timpuri ... Cat de complet sau incomplet ne traim oare viata ... acum ... atunci sau in viitor ??? Ce suntem de fapt, dincolo de cuvinte, de ganduri, de sentimente si de emotii ??? Din ce ne compunem ca parte a acestui Univers incarcat de energie si materie in care gravitam purtandu-ne fiinta ??? Nu-s bine asa ca iarta-ma !!! Te-mbratisez

Singuratate

     Singuratatea oamenilor ... singuri ...
  Hmmm !!! Mda !!! Oamenii pot fi singuri in mii de feluri ... pot fi singuri intr-o relatie fiind, pot fi singuri traind intr-o comunitate, pot fi singuri traind singuri si izolindu-se de oameni ..
  . Eu nu pot sti care-i cea mai rea singuratate pentru ca n-am trait-o decat pe cea intr-o relatie fiind ... Ce pot sa spun despre aceasta ??? Hmmmm ! Mda !!! Este mistuitoare, macinatoare si distructiva ... De ce ??? Pentru ca ai o singuratate in care nu te poti retrage in tine insati, in care nu poti gasi aceea oaza de liniste in care sa te lasi scufundata ... in care, chiar daca nu participa nimeni efectiv la creerea unui confort psihic pe care ti-l da relationarea, depinzi foarte mult de celalalt in plan material ...
Acum sunt singura ... si este o singuratate rareori perturbata de tristete ... De ce ??? Poate pentru ca-mi umplu timpul si-mi traiesc viata in felul in care ma simt eu bine fara sa ma simt singura, singura fiind de fapt ... Ma distreaza ideea asta pentru ca in acest moment, supa fierbe pe foc, pipotelele si inimioarele asteapta cumintele sa fie facute ciulama, friptura emana un miros apetisant din cuptor ... casa se cere curatata ... iar eu filozofez cu calculatorul fara sa am vreo angoasa ca va veni cineva sa ma traga la raspundere ca nu am facut mancare si nu am facut curat ... Ca ”Tara piere si baba se piaptana !” (recte eu) ... Mama si ce bine-mi este :)))

Despre mine, cea de astazi

Descopar ca nu mai stiu cine sunt ...
M-am pierdut ... m-am pierdut in vorbe, m-am pierdut in iluzie intinzand mainile si prinzand numai golul ... Incerc sa gasesc drumul si parca drumul se indeparteaza de mine, fugind speriat de ceea ce am devenit ...
Hmmmmm, nu mi-au placut niciodata starile in care nu te mai regasesti, starile pe care le amplifici dintr-o nevoie disperata de a-ntelege ... Cum poti intelege vidul ??? Poti cel mult sa te zbati, sa-l umpli, sa-l condensezi sau sa-l dilati ... Da' sa-ntelegi ???
 Traversez aceea perioada in care m-as bate, dar am un sistem de autocontrol care functioneaza perfect si macar la traume fizice nu-mi permite ... si atunci gasesc subterfugii in a manca excesiv ... si ... mama ce nu-mi place ... sau de a nu putea baga nimic in gura ... ceea ce cumva seamana tot a maltratare fizica ...Nu credeam ca voi avea ocazia sa experimentez atat de repede starea de dezechilibre emotionale ... pe care o simt, o vad, o traiesc ... o urmaresc si nu stiu cum sa ies din ea ...
Se pare ca psihologii stiu ei ce stiu cand vorbesc despre acea perioada de "doliu" aferent ruperii unei relatii, fie ea chiar si disfunctionala ... si readaptarea la conditiile de singuratate, dupa atat de multi ani de ... rutina ...
Credeam ca imi sunt o companie placuta, dar descopar in schimb o figura pe care nu o mai recunosc ... careia in loc sa-i scanteieze ochii a veselie, asa cum ma obisnuise, ii lucesc ochii de lacrimi ... Nu mai stiu nici macar motivul ... stiu doar cum a-nceput si ma rog doar sa se termine inainte de a fi prea tarziu ...
Macar nu sunt agresiva cu ceilalti, decat ca-mi vine sa spun pas la tot, la toti si la toate ... sa-mi fac bagajele si sa plec undeva unde sa pot fugi in primul rand de mine ... sa-mi iau un scurt concediu de la ceea ce sunt sau ceea ce am ajuns ... Apoi refacuta sa vin cu sufletul radiind si purtand in el soarele cald si nisipul inundat de mare ... sa redevin eu cea cu care ma obisnuisem si care incepuse chiar sa-mi placa ... Aaaaaa, nu narcisic, ci doar ca personaj nelipsit in existenta mea ...

Astazi m-a apucat din nou folozofeala ...:D

 Sunt in faza de filozofeala ieftina si poate nerealista ... dar ... tot este in trend asa ca ... de ce nu ?
Ce-i un prieten ? Cine ti-e cu adevarat prieten ???
La "Ce-i un prieten ?" ... inca mai disec si inca mai rationez ...
Cine ti-e cu adevarat prieten ?
In minutele de suferinta si depresie atunci cand totul se prabuseste in interiorul tau, cand nu gasesti crenguta de care sa te agati ca sa iesi la suprafata ... nu exista decat un singur prieten ... tu insuti ... Sau daca nici macar puterea de a te recunoaste ca prieten nu exista ... atunci cu certitudine este necesara solicitarea unui psiholog ... pentru ca atunci cand se intrerupe relatia cu tine insuti inseamna ca deja apar dezechilibre care nu mai pot fi refacute sau reinodate legaturi cu tine si este nevoie de ceva sau cineva din exterior ca sa te repuna pe linia de plutire ...
Revin la "Ce-i un prieten ?" ... Cred ca un prieten este acea persoana care are capacitatea de a vedea dincolo de aparente, care are puterea de a-ti ramane alaturi atunci cand puzle-ul interior se desface in bucati, care iti poate primii tristetea si care in toata aceasta negura este doar acolo si tu simti si stii asta ...
In ultimul an si ceva am descoperit ca in orice criza, in orice depresie, in orice situatie, nimeni din exterior nu poate face altceva decat sa ramana martor tacut sau nu al zbaterilor tale, al auferintelor, fara a putea interveni in nici-un fel in ele decat pastrandu-si prezenta ...
Am pierdut multi "prieteni" in acest an ... dar ... Multumesc pentru tot !